sâmbătă, 6 octombrie 2012
A fost o iubire perfectă, un joc de roluri în regia unui timp blestemat, o pierdere de vreme cu învățături alese. Tu ți-ai pus masca sincerității și eu a credulului, apoi tu pe cea a îndrăgostitului și eu pe cea a omului gata să facă orice. Am schimbat măști peste măști fără să-ți cunosc vreodată gustul buzelor sau căldura obrazului. Într-o zi am aruncat măștile și ne-am pierdut în mulțime. De acolo de sub chipul acela de mult uitat de soare, a răsărit un zâmbet amar.
-Nu, iubirea cu mască nu doare. De fapt, durerea în sine e o mască.
-Dar doare sub mască... pentru că din suflet eu te-am iubit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu