luni, 27 august 2012


 Stii, toti melcii se nasc fara cochilie, sunt doar un fir de carne moale, umeda si lipicioasa. La fel suntem si noi, firavi, lipsiti de aparare, pana la prima lovitura. Prima rana este cea mai dureroasa, nu pentru ca ar fi cea mai grava ci pentru ca e prima. Corpul nu este pregatit sa primeasca lovitura, este invaluit intr-o mantie de liniste. Si doare, rana se acopera cu o crusta groasa iar peste crusta, asezam o bucata de cochilie sa o ferim de o noua lovitura. Apoi o alta rana, alta bucata de cochilie crescuta peste ea. In timp ne investmantam intregul corp intr-un invelis tare, gros si rezistent. Zi de zi iti intaresti peretii, ii extinzi, iti construiesti o adevarata cazemata unde te retragi dupa fiecare lovitura. Daca loviturile sunt prea dese, ajungi sa preferi sa locuiesti inauntru. Uiti de soare, de ploi, de iarba verde, de alti melci.
 Sunt un melc! Si-mi port in spate bagajul de dezamagiri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu